Acatistul Maicii Domnului – Grabnică ascultătoare

Rugăciunile începătoare :
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele şi icoasele:

Condacul 1:
Celei alese din toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu şi Împărătesei, care ia aminte şi degrab ascultă rugăciunile celor smeriţi şi care varsă râuri de tămăduiri prin icoana Sa cea Sfântă, peste sufletele credincioşilor, îi aducem cântare şi mulţumire iar tu, Apărătoarea noastră cea atotmilosti-vă, pleacă-te cu bunăvoinţă la glasurile noastre de laudă şi din toate nevoile ne slobozeşte pe noi, cei care te chemăm: Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Icosul 1:
Mulţimile îngerilor îţi slujesc cu evlavie şi toate puterile cereşti cu netă-cute glasuri te fericesc, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut pe împăratul îngerilor, pe Hristos Dumnezeu, iar noi, păcătoşii, îndrăznim să-i urmărim şi neputând să te lăudăm cu vrednicie, cu cuget smerit cântăm aşa:
Bucură-te, sălăşluirea Dumnezeirii celei neapropiate;
Bucură-te, mirarea neîncetată a îngerilor;
Bucură-te, masă sfântă care ne hrăneşti pe noi cu Pâinea vieţii;
Bucură-te, măslin cu rod bun, care ne ungi inimile cu untdelemnul milei;
Bucură-te, comoara neîmpuţinată a darurilor harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, din care pururea curg râuri de tămăduiri;
Bucură-te, mângâietoarea celor întristaţi;
Bucură-te, ajutătoare a celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, vindecătoarea celor bolnavi;
Bucură-te, întărirea celor slăbănogi;
Bucură-te, slobozirea celor robiţi;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 2:
Văzând milostivire a ta cea neurmată, Stăpână, şi multele tale minuni ce pururea se arată prin Sfânta ta Icoană cu care ca şi cu nişte stele de Dumnezeu luminate, toată lumea o ai înfrumuseţat, te mărim pe tine Ceea ce ai mărit tot neamul nostru cu bunăvoinţa ta şi cu dragoste ne închinăm prea curatului tău chip, cântând Fiului tău, Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2:
Descoperind cereasca înţelegere, Născătoare de Dumnezeu, ai binevoit ca în grădina ta cea pământească, în Sfântul Munte al Athosului cu multe minuni să preaslăveşti icoana ta, pe care, cu glas dumnezeiesc ce din ea s-a auzit, singură ai numit-o “Grabnică ascultătoare”. Iar noi toţi cunoscând milostivirea ta cea mare să-ţi cântăm ţie:
Bucură-te, Maica noastră milostivă tuturor, în Hristos;
Bucură-te, locuinţa Duhului Sfânt;
Bucură-te, dragostea lui Dumnezeu spre oameni arătată;
Bucură-te, înălţarea neamului omenesc;
Bucură-te, palat luminos al cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfânta Sfintelor cea mult cântată;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Mielul cel dumnezeiesc;
Bucură-te, Ceea ce ne-ai crescut nouă pomul vieţii;
Bucură-te, hrana cea nepieritoare din chivotul cel cu totul din aur;
Bucură-te, Ceea ce ai hrănit pe Cel ce hrăneşte toată zidirea;
Bucură-te, prin care noi toţi nădăjduim să ne mântuim;
Bucură-te, prin ale cărei rugăciuni aşteptăm să primim moştenirea cea cerească;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 3:
Lucrând cu putere dumnezeiască, trapezarul Nil, care umbla fără evla-vie în faţa icoanei tale din Mănăstirea Dochiar, cu orbirea şi cu slăbăno-girea trupului l-ai pedepsit, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, ca să nu mai îndrăznească să ocărască prea curatul chip, pe care l-ai dăruit cu milostivire, ca pe un zălog de evlavie, întregului munte al Athosului, ca toţi cei care locuiesc aici, cu glasuri preacuvioase să cânte lui Dumnezeu-Cuvântul Cel ce S-a născut din tine: Aliluia!

Icosul 3:
Având mare dragoste pentru oamenii răscumpăraţi prin sângele Fiului tău şi Dumnezeu, Stăpână preabună, pocăinţa trapezarului Nil cu milosti-vire ai primit-o şi i-ai dăruit tămăduire de orbirea şi slăbănogirea lui, ca să slujească neîncetat şi să-ţi aducă rugăciuni netăcute în faţa mult-tămădui-toarei tale icoane, zicând acestea:
Bucură-te, sfânta zămislire a lui Ioachim şi a Anei;
Bucură-te, Ceea ce prin naşterea ta, capul şarpelui l-ai zdrobit;
Bucură-te, Ceea ce eşti binecuvântată între femei;
Bucură-te, Ceea ce ai născut fără ardere pe Mântuitorul sufletelor noastre;
Bucură-te, Ceea ce fecioria şi nasterea le-ai unit în chip minunat;
Bucură-te, Ceea ce în amândouă neprihănită te-ai păstrat;
Bucură-te, Ceea ce eşti minunea întregii lumi;
Bucură-te, Ceea ce eşti mirarea tuturor neamurilor pământului;
Bucură-te, Ceea ce eşti îndreptarea celor ce păcătuiesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti întărirea în fapte bune a celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, Ceea ce fără de răutate pedepseşti;
Bucură-te, Ceea ce ne dăruieşti înţelepciune cu inimă bună;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 4:
Fugind de furtuna vieţii şi adăpostindu-se în limanul liniştit de mântui-re din muntele Athos, cei ce aleargă la tine dobândesc aici mângâiere plină de dar şi ajutor dumnezeiesc de la sfânta ta Icoană, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce străluceşti dintr-însă raze de minuni şi râu de milosti-vire reverşi cu neîmpuţinare. Pentru aceasta toţi cei ce doresc ca în pustie-tatea Athosului să dobândească mântuire, mărind îndurările tale de Maică, Îi cântă cu mulţumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4:
Auzind glasul dumnezeiesc din Sfânta ta Icoană, trapezarul Nil te-a cunoscut pe tine ca pe o degrabă ascultătoare a tuturor celor ce cu cre-dinţă şi cu dragoste aleargă la chipul tău cel, făcător de minuni şi, primind de la el înţelepţirea prostiei sale şi vederea ochilor săi, ţi-a cântat ţie cu multumire, din tot sufletul, aşa:
Bucură-te, Ceea ce cu o vremelnică pedeapsă înţelepţeşti pe cei proşti;
Bucură-te, Ceea ce pocăinţa celor ce păcătuiesc cu milostivire o primeşti;
Bucură-te, Ceea ce îndrepţi pe calea mântuirii pe cei ce rătăcesc;
Bucură-te, Ceea ce rănile păcatelor le tămăduiesti cu bunăvointă;
Bucură-te, Ceea ce dai pe faţă cu multă dragoste, pe cei împietriţi cu inima;
Bucură-te, Ceea ce cu amărăciunea suferinţelor trupeşti de veşnicele chinuri ne izbăveşti;
Bucură-te, Ceea ce tulburarea patimilor o potoleşti;
Bucură-te, Ceea ce întinzi mână de ajutor tuturor celor ce pier;
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-te, bucuria celor scârbiţi;
Bucur-te, îmbrăcămintea celor goi;
Bucură-te, adăpostirea sărmanilor;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 5:
Graiurile tale de Dumnezeu vestitoare auzindu-le călugării din Mănăs-tirea Dochiar, ţie, Ceea ce eşti dumnezeiască grabnică ascultătoare, au zidit o Biserică lângă trapeză, unde icoana ta făcătoare de minuni se află, preacurată Fecioară, şi unde pe toţi credincioşii îi mângâi cu semnele tale, de care să nu ne lipseşti nici pe noi, smeriţii, care după datorie te lăudăm şi cântăm lui Dumnezeu Creatorul: Aliluia!

Icosul 5:
Văzând râurile de minuni, din sfântă icoana Ta izvorând, grabnică ascultătoare, toţi călugării muntelui Athos au alergat spre ea ca să se închine, iar tu, Maica lui Dumnezeu, după trebuinţa fiecăruia, darurile milostivirii tale dăruindu-le din belşug, din icoana ta cea făcătoare de minuni, ai făcut ca toţi să-ti cânte cu mulţumire, aşa:
Bucură-te, Maica milostivirii şi a îndurărilor;
Bucură-te, atotţiitoarea, Ceea ce i-ai împrumutat trup Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, palat al buneivestiri, fără de sămânţă;
Bucură-te, Ceea ce L-ai întrupat pe Cel ce este fără de trup;
Bucură-te, Ceea ce ai unit pe Dumnezeu cu oamenii;
Bucură-te, vederea doritoare a preacuvioşilor;
Bucură-te, dumnezeiasca bucurie a celor ce postesc;
Bucură-te, veselia lină a vieţuitorilor în pustie;
Bucură-te, nădejdea cea tare a călugărilor;
Bucură-te, Ceea ce biruieşti taberele demonilor;
Bucură-te, Ceea ce ruşinezi pe vrăjmasii mântuirii neamului omenesc;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 6:
Muntele Athosului propovăduieşte milele şi minunile tale, prea bine-cuvântată Maică a Domnului nostru Iisus Hristos şi se împodobeşte fru-mos cu multele tale icoane făcătoare de minuni, în mijlocul cărora icoana ta, grabnică ascultătoare, numită de tine, străluceşte ca luna plină cu razele neînserate ale minunilor, îndemnându-ne să cântăm laude Celui ce te-a proslăvit pe tine, Dumnezeului Celui ce este Unul în Treime: Aliluia!

Icosul 6:
Ai strălucit în prea curata icoana ta, Marie de Dumnezeu Născătoare, lumina mântuirii tuturor celor ce rătăcesc în întunericul păcatelor şi al patimilor şi ai numit-o pe aceasta grabnică ascultătoare, celor ce se roagă cu credinţă şi evlavie, din tot sufletul, dându-le grabnicul tău ajutor, celor care-ţi cântă ţie unele ca acestea:,
Bucură-te, fulger care luminezi sufletele;
Bucură-te, tunet care înspăimânţi pe cei ce ispitesc;
Bucură-te, adăpost bine liniştit al celor osteniţi de întreitele valuri ale mării vieţii;
Bucură-te, liman fără furtună al celor înviforaţi de valurile patimilor;
Bucură-te, Ceea ce povăţuieşti pe cei tineri spre curăţire;
Bucură-te, acoperământul şi îngrădirea fecioriei;
Uucură-te, Ceea ce răceala sufletească o încălzeşti cu darul tău;
Bucură-te, Ceea ce povăţuieşti pe calea mântuirii pe cei credincioşi;
Bucură-te, Ceea ce abaţi din căile pierzării pe cei ce se poticnesc;
Uucură-te, chezăşia noastră în faţa Fiului tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, Ceea ce pururea Îl rogi ca să ne miluiască pe noi păcătoşii;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 7:
Vrând să arăţi marea ta dragoste neamului creştinesc, Născătoare de Dumnezeu preabună, ai ales muntele Athosului şi într-însul ai înmulţit sălăşluirea căugărilor, ca toţi cei înviforaţi de deşertăciunea lumească să poată dobândi aici un liman de mântuire liniştită şi uşoară, şi ajutaţi de tine să se învrednicească de moştenirea cerească şi să cânte cu sfinţii, Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 7:
Un nou semn al milostivirii tale ai arătat, Stăpână, în minunata proslă-vire a sfintei tale icoane degrabă ascultătoare, nu numai călugărilor din muntele Athosului, ci tuturor creştinilor dreptmăritori, care cu evlavie cinstesc Prea Sfântă icoana ta, pentru ca toţi să cânte:
Bucură-te, Maica Dumnezeului nostru;
Bucură-te, Ceea ce întru naştere şi după naştere fecioară ai rămas;
Bucură-te, căci pe tine te fericesc toate neamurile;
Bucură-te, căci te-a preamărit Cel Atotputernic;
Bucură-te, căci Domnul a căutat spre smerenia ta;
Bucură-te, căci împăratul împăraţilor a dorit bunătatea ta;
Bucură-te, binecuvântată fiică a împăratului ceresc;
Bucură-te, Născătoarea Fiului Celui mai înainte de veci, neispitită de bărbat;
Bucură-te, mireasa neprihănită a Duhului Sfânt;
Bucură-te, tăinuitoarea harului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, frumuseţea lumii celei de sus;
Bucur-te, apărătoarea lumii celei de jos;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 8:
Străini şi călători suntem noi pe pământ, şi, după cuvântul apostolului, nu avem aici cetate stătătoare. Către cine dar vom alerga, Stăpână, în scâr-bele călătoriei noastre, dacă nu către tine, atotbună. Nu ne lepăda pe noi, Maica lui Dumnezeu. Nu ne spune nouă: “nu vă cunosc pe voi din pricina păcatelor voastre” ci ne miluieşte pe noi cei sărmani şi fără ajutor şi pri-meşte-ne în veşnicele lăcaşuri Ceea ce eşti acoperământul nostru, şi cu dragoste să cântăm în Patria cerească Împăratului slavei, Hristos: Aliluia!

Icosul 8:
Tuturor credincioşilor o mare mângâiere este a căuta spre a ta icoană Stăpână, în care vedem ţinând pe mâna ta pe pruncul cel mai înainte de veci, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia ne închinăm cu evlavie, ca unui Mântuitor şi Dumnezeu al nostru, iar ţie, adevăratei Născătoare de Dumnezeu, cu umilinţă cântăm:
Bucură-te, pururea Fecioară, Ceea ce te-ai bucurat de bunavestire a arhanghelului;
Bucură-te, mireasă nenuntită;
Bucură-te, Maica luminii, înţelegere care luminezi toate sufletele;
Bucură-te, prestol însufleţit al Făcătorului Cerului şi pământului;
Bucură-te, blândă porumbiţă;
Bucură-te, mieluşea neprihănită;
Bucură-te, pahar plin de bucurie;
Bucură-te, vas nesecat plin de apa vieţii;
Bucură-te, alabastru cu mir, plin de mireasma lui Hristos;
Bucură-te, cu care se izgoneşte puterea patimilor noastre;
Bucură-te, prin care am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, prin care ne-am învătat a ne închina lui Dumnezeu, Cel ce este Unul în Treime;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 9:
Toate neamurile te fericesc: “Bucură-te”, atotbună, grabnică ascultă-toare, Ceea ce toate cererile noastre spre bine le împlineşti. Toate nea-murile te fericesc după datorie: “Marie, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu” căci de la răsărit şi până la apus este lăudat numele tău, iar cetele călugăreşti acoperământ al lor te numesc, mai ales cele ce se nevoiesc în muntele Athosului, pe care cu deosebită bunăvoinţă i-ai umbrit, făcând multe minuni şi milele tale cele bogate arătându-le lor, şi aşa cu mulţumire îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:
Ritorii cei mult grăitori nu se dumiresc să cunoască taina fecioriei tale, Născătoare de Dumnezeu, nici nu pot să lămurească puterea de minuni făcătoare, care din icoana ta se revarsă spre tămăduirea celor neputincioşi, spre toată folosinţa sufletească şi trupească a creştini lor. Iar noi întru adevăr te slăvim şi fără îndoială te mărturisim pe tine Fecioară, închinân-du-ne cu credinţă în faţa sfintei tale icoane şi îţi cântăm acestea:
Bucură-te, mirarea celor plini de îndoială;
Bucură-te, laudă cunoscută a celor credincioşi;
Bucură-te, Ceea ce din coapse curate, fără de prihană, pe Iisus L-ai născut;
Bucură-te, Ceea ce întru naşterea ta nu ţi-ai vătămat cheile fecioriei;
Bucură-te, prea proslăvită Născătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, mărirea fecioarelor;
Bucură-te, curată bucurie a mamelor;
Bucură-te, Ceea ce eşti singura neprihănită şi bună;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Cel ce, potrivit făgăduinţei, a zdrobit capul şarpelui;
Bucură-te, Ceea ce ai izbăvit din osândirea cea de demult pe strămoşii cei căzuţi;
Bucură-te, Ceea ce prin naşterea ta ai deschis Edenul cel sfânt;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 10:
Întocmind mântuirea oamenilor, care poartă numele lui Hristos, ai binevoit, Născătoare de Dumnezeu, să rânduieşti muntele Athosului spre locuinţă călugărilor şi ai grăit în vedere celui dintâi pustnic al Athosului, cuviosului Petru, ca să fie muntele acesta spre locuinţă călugărilor, mân-gâindu-l cu bunele tale făgăduinţe, că vei fi ajutătoarea şi acoperămfintul tuturor celor care se nevoiesc cu plăcere de Dumnezeu, îndestulându-i cu darurile cele trebuincioase şi dintru toate nevoile mântuindu-i, ca fără de împiedicare să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10:
Zid de apărare eşti, Fecioară, călugărilor şi tuturor nevoitorilor fecioriei şi curăţiei, drept aceea, grădina ta pământească, muntele Athosului, l-ai făcut neapropiat femeilor, ca fără sila păcatului să vieţuiască într-însul călugării, spre tine, după Dumnezeu, punându-şi singura lor nădejde de mântuire şi să-ţi cânte acestea:
Bucură-te, neveştejita floare a fecioriei;
Bucură-te, crin de cerească curăţie;
Bucură-te, pridvor ceresc de lumină purtător, care luminezi pe nevo-itorii curăţiei;
Bucură-te, cartea înţelepciunii dumnezeieşti care înţelepţeşti pe cei ce se luptă, cu întreagă înţelepciune;
Bucură-te, Ceea ce eşti mijlocitoarea mântuirii călugărilor celor ce bine se nevoiesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti acoperământul şi îngrădirea vieţuitorilor din pustia muntelui Athos;
Bucură-te, Ceea ce dai mângâiere duhovnicească sufletelor amărâte;
Bucură-te, Ceea ce reverşi bucurie plină de dar în inimile iubitoare de Dumnezeu;
Bucură-te, Ceea ce hrăneşti pe micile fecioare şi pe orfanii fără mamă;
Bucură-te, Ceea ce cu dragostea Mirelui Celui fără de moarte îi îndul-ceşti pe cei ce stau în ceata feciorelnicilor;
Bucură-te, Ceea ce eşti puternică ajutătoare celor ce duc luptă grea împotriva atacurilor patimilor trupeşti;
Bucură-te, Ceea ce eşti neadormită veghetoare a lăcaşuriior călugăreşti;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 11:
Cântarea noastră smerită, din plinătatea dragostei şi osârdiei adusă ţie, nu o lepăda Curată, şi nu te întoarce dinspre noi, cei ce suntem spurcaţi cu multe păcate, ci ajută-ne nouă, Atotbună, ca prin pocăinţă să ne cură-ţim de întinăciunea păcatelor şi să păşim în viaţa curată şi plăcută lui Dumnezeu, avându-te pe tine îndemnătoare la nevoinţă şi ajutătoare, ca să putem cânta cu vrednicie şi cu dreptate: Aliluia!

Icosul 11:
Cu luminoasele raze ale minunilor, Sfânta ta Icoană luminează puru-rea, Născătoare de Dumnezeu Fecioară şi umple toată lumea cu lumina ei cea plină de dar, alungând orice lucrare vrăjmaşă cu puterea dumnezeias-că ce dintr-însa izvorăşte. Pentru aceasta, ne bucurăm noi păcătoşii, care avem un zălog aşa de scump al bunăvoinţei tale pentru noi şi pe tine grabnică ascultătoare a rugăciunilor noastre, cu mulţumită te cântăm:
Bucură-te, luceafărul soarelui celui neapus;
Bucură-te, zorile zilei celei neapuse;
Bucură-te, Ceea ce ne-ai luminat dimineaţa mântuirii;
Buc~ră-te, Ceea ce ai născut pe Mirele Cel nemuritor al sufletelor noastre;
Bucură-te, Ceea ce dorinţele noastre cele plăcute lui Dumnezeu, le împlineşti;
Bucură-te, Ceea ce în scârbele şi năpastele noastre cu bunăvoinţă te grăbeşti să ne ajuţi nouă;
Bucură-te, rai înţelegător, plin de toată mângâierea duhovnicească;
Bucură-te, Ceea ce din plinătatea ta şi nouă ne izvorăşti picături de mângâiere;
Bucură-te, Ceea ce răcoreşti patimile noastre;
Bucură-te, Ceea ce dai nepătimirea cea plină de dar celor ce te laudă pe tine;
Bucură-te, Ceea ce iubeşti foarte pe toţi cei ce trăiesc în iconomia întregii înţelepciuni;
Bucură-te, Ceea ce îi cercetezi pe aleşii lui Dumnezeu în somnul de noapte şi în vedenii;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 12:
Darul lui Dumnezeu, cel ce se revarsă din Sfânta ta icoana, grabnică ascultătoare, numită de tine, Maica lui Dumnezeu, Stăpână, îi atrage spre ea pe toţi cei scârbiţi şi împovăraţi şi care nu pleacă deşerţi de la acest izvor al milelor tale şi al îndurărilor: în necazuri bucurie; în năpaste apără-toare; în boli tămăduitoare, fără împuţinare primind faceri de bine de la chipul tău cel de minuni făcător, atotbună, şi cu mulţumită cântând lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăţi: Aliluia!

Icosul 12:
Cântând minunile tale, Stăpână, şi marea ta milostivire spre neamul creştinesc, Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, nădăjduim şi noi spre negrăită bunătatea ta şi cu cuget smerit îţi aducem unele cântări ca acestea:
Bucură-te, Ceea ce eşti o dulce vorbitoare cu cei ce se nevoiesc în tăcere;
Bucură-te, Ceea ce eşti bucuria cea plină de dar a celor ce se ostenesc în pustietăţi şi prin munţi;
Bucură-te, Ceea ce înţelepţeşti în chip tainic pe robii lui Dumnezeu cei tăinuiţi în mijlocul lumii;
Bucură-te, Ceea ce eşti împăcarea cu Dumnezeu a păcătoşilor şi a celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti cârmuitoarea cea mai de seamă a muntelui Athos;
Bucură-te, Ceea ce pe Petru cel iubitor de pustie cu cercetarea ta l-ai luminat;
Bucură-te, Ceea ce pe Atanasie cel de Dumnezeu înţelepţit, cu starea de faţă aici l-ai umplut de dar;
Bucură-te, Ceea ce pe mulţi preacuvioşi ai Athosului i-ai proslăvit cu slava cea cerească;
Bucură-te, Ceea ce vieţuitorilor acestui munte le-ai arătat o deosebită dragoste;
Bucură-te, Ceea ce eşti tămăduitoare fără de plată a trupurilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce conduci sufletele noastre spre Împărăţia cea de sus;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 13:
O, întru tot cântată Maică, numită în Sfânta Icoană grabnică ascultă-toare, Născătoare de Dumnezeu, Marie, primeşte cu milostivire, această puţină rugăciune a noastră, pe care din osârdie o aducem ţie, cu credinţă şi cu dragoste şi roagă Treimea cea pururea închinată, să ne izbăvească de gheena focului, de întunericul cel mai dinafară şi de muncile cele veşnice, ca prin mijlocirea Ta, să moştenim împărătia cea cerească şi să ne învred-niclm să cântăm cu Sfinii lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi

Icosul 1:
Milţimile îngerilor îţi slujesc cu evlavie şi toate puterile cereşti cu netă-cute glasuri te fericesc, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut pe împăratul îngerilor, pe Hristos Dumnezeu, iar noi, păcătoşii, îndrăznim să-i urmărim şi neputând să te lăudăm cu vrednicie, cu cuget smerit cântăm aşa:
Bucură-te, sălăşluirea Dumnezeirii celei neapropiate;
Bucură-te, mirarea neîncetată a îngerilor;
Bucură-te, masă sfântă care ne hrăneşti pe noi cu Pâinea vieţii;
Bucură-te, măslin cu rod bun, care ne ungi inimile cu untdelemnul milei;
Bucură-te, comoara neîmpuţinată a darurilor harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, din care pururea curg râuri de tămăduiri;
Bucură-te, mângâietoarea celor întristaţi;
Bucură-te, ajutătoare a celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, vindecătoarea celor bolnavi;
Bucură-te, întărirea celor slăbănogi;
Bucură-te, slobozirea celor robiţi;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

şi Condacul 1:
Celei alese din toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu şi Împărătesei, care ia aminte şi degrab ascultă rugăciunile celor smeriţi şi care varsă râuri de tămăduiri prin icoana Sa cea Sfântă, peste sufletele credincioşilor, îi aducem cântare şi mulţumire iar tu, Apărătoarea noastră cea atotmilosti-vă, pleacă-te cu bunăvoinţă la glasurile noastre de laudă şi din toate nevoile ne slobozeşte pe noi, cei care te chemăm: Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Rugăciune
Stăpână binecuvântată, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, mai presus de cuvânt, spre mântuirea noastră şi darul Lui mai presus decât toţi din belşug l-ai primit, Ceea ce eşti o mare de daruri dumnezeieşti şi un râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea ta tuturor, celor ce cu credinţă aleargă la tine! Căzând la icoana ta, de minuni făcătoare, ne rugăm ţie, întru tot înduratei Maici a iubitorului de oameni, Stăpână, revarsă asupra noastră prea bogate milele tale şi cererile noastre, aduse celei grabnică ascultătoare, grăbeşte spre a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere şi mântuire. Cercetează-ne, bună, pe noi robii tăi cu darul tău şi dă celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, ca să te slăvim în vecii vecilor. Amin.