232. Care sunt datoriile creştinului faţă de lume ?
Credinciosul creştin mai are şi datorii către lume, adică faţă de toate cele zidite de Dumnezeu. Lumea, în toată întinderea ei, arată fără încetare puterea, mărirea şi bunătatea Făcătorului, cum citim în Sfânta Scriptură: “Doamne, Dumnezeul nostru, cît de minunat este numele Tău în tot pământul!” (Ps. 8, 9).
Ca orice om, şi credinciosul este legat de lumea zidită de Dumnezeu şi este încredinţat că El îi poartă de grijă, încât să-şi poată rândui o viaţă plină de mulţumire sufletească şi de propăşire în cele trebuitoare traiului zilnic.
Cum iarăşi citim în Sfânta Scriptură, Dumnezeu l-a creat pe om ca să fie stăpân peste cele zidite şi aşezate de El în lumea aceasta, “ca să stăpânească pestii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul” (Fac. 1, 26). El le-a grăit primilor oameni: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Fac. 1, 28).
Astfel, cuvintele Sfintei Scripturi arată legătura dintre om şi lume, ca şi menirea omului în lume. Ele mai arată că lumea este de la Dumnezeu, nu de la cel rău; că ea este bună, pentru că numai bun poate fi ceea ce a făcut şi face Dumnezeu. “A privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Fac. 1, 31). În lume, omul găseşte tot ce este necesar vieţii sale. Fuga de lume, ori socotinţa că ea ar fi de la cel rău, precum şi lenevirea şi nelucrarea pentru îngrijirea şi înfrumuseţarea lumii sunt lucruri împotriva înţelepciunii, iubirii şi voii lui Dumnezeu. Căci El “toate întru înţelepciune le-a făcut”; El a arătat întreaga Sa iubire către cea mai aleasă fiinţă din lume, faţă de om. “Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Răspunsul la această întrebare este reprodus din Carte de învăţătură creştină ortodoxă, Bucureşti, 1978, p. 204-206.
Iisus Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii (Ioan 1, 29); Şi-a dăruit viaţa Sa pentru viaţa lumii (Ioan 6, 51). El a venit ca lumea viaţă să aibă şi mai mult să aibă (Ioan 10, 10).
Venirea în lume a lui Iisus a refăcut, pe de o parte, legătura dintre om şi Dumnezeu; pe de altă parte, a întărit legătura dintre credincioşi şi dintre aceştia şi lumea înconjurătoare.
Creştinul este dator să se poarte faţă de lume şi faţă de semenii săi precum S-a purtat Iisus Hristos însuşi. El a spus despre Sine: “Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28).
Aşadar, o datorie de seamă a creştinului faţă de lume este şi slujirea ei, adică munca spornică pentru înfrumuseţarea ei, pentru crearea bunurilor de tot felul necesare vieţii; este slujirea semenilor săi. Creştinul trebuie să dea mărturie şi despre adevăr (Ioan 18, 37), despre lumină (Filip. 2, 15), despre pace (Matei 5, 9), despre iubire, bunătate şi despre tot ce duce la desăvârşirea lumii şi a omului.
Este drept că în Sfânta Scriptură întâlnim unele îndemnuri la ferirea de lume, la depărtarea de cele ale lumii. Dar aceasta înseamnă fuga de păcat, de nedreptate, de tot ceea ce este spre răul lumii, spre nefericirea omului.
Biserica Ortodoxă, ca păstrătoare credincioasă a învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos, nu a stat nicicând împotriva dorinţei omului de a cunoaşte şi a stăpâni lumea. Ea nu a stăvilit şi nu împiedică înaintarea spre tot ceea ce îi este omului de folos. Dimpotrivă, sprijinind neîncetat silinţele spre desăvârşire în mijlocul credincioşilor ei, îi ajută pe aceştia să fie oameni de nădejde în societate şi slujitori ai năzuinţelor întregii omeniri spre zidirea unei lumi tot mai pline de fericire şi mulţumire.
Crescând în sufletele credincioşilor virtuţi ca: dragostea, blândeţea, cumpătarea, bărbăţia, înţelepciunea, dreptatea, pacea şi buna înţelegere, munca şi respectul pentru roadele muncii obştesti, Biserica se străduieşte să înlăture din viaţa credincioşilor păcatele, care duc la certuri, la vrajbe şi la rîzboaie.
Propovîduind egalitatea între toţi oamenii din toată lumea, Biserica contribuie la înfrăţirea dintre oameni şi popoare, la înlăturarea apăsării şi a exploatării, la ridicarea demnităţii omului pe cea mai înaltă treaptă cu putinţă.
Prin combaterea viciilor, prin îndreptarea celor greşiţi, prin îndemnul la muncă şi cinste, Biserica Ortodoxă face din credincioşii ei slujitori convinşi ai binelui şi ai păcii în lume.